Procedura de radiere a unui autoturism poate dura aproximativ o oră, dacă la Direcţia Taxe şi Impozite Locale sau la Primărie nu este foarte aglomerat.
Mai jos veţi găsi actele necesare pentru a scoate un autoturism din circulaţie.
Potrivit site-ului DRPCIV, acestea sunt documentele necesare radierii unui vehicul din circulaţie, la cerere, în cazul în care deţinătorul nu mai doreşte menţinerea acestuia în circulaţie.
1) Cererea solicitantului;
2) Dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii;
3) Certificatul de înmatriculare – original;
4) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare;
5) Cartea de identitate a vehiculului în original şi copie;
6) Fişa de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale sau certificatul de atestare fiscală;
7) Certificatul de radiere – 3 exemplare;
8) Actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie.
9) În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum si împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie;
10) Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul.
În cazul radierii vehiculelor înmatriculate anterior datei de 1 iulie 1997, care deţin certificate de înmatriculare şi numere de înmatriculare modele vechi sau care au o vechime de fabricaţie mai mare de 30 de ani, radierea se poate efectua în baza unei declaraţii pe proprie răspundere a titularului sau a moştenitorilor legali ai acestuia, care să ateste că vehiculul a fost dezmembrat sau retras definitiv din circulaţie şi nu mai circulă pe drumurile publice.